10 octombrie 1892 – 13 martie 1975

„Viața ne oferă înapoi doar ceea ce noi le dăm celorlalți” – aceasta este înțelepciunea pe care ne-a lăsat-o primul laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1961) din comunitatea slavilor de sud care scriu în chirilică. Ivo Andrić donează întregul premiu fondului bibliotecii din Bosnia și Herțegovina, susține cu fonduri personale multe alte misiuni umanitare. Viața marelui scriitor sârb și mondial a fost lungă și bogată în evenimente creative și sociale. A început să scrie poezii încă de pe vremea când era elev de liceu (1911), a participat la mișcarea „Tinerii Bosniei” și a luptat pentru eliberarea slavilor din sud de sub dependența Imperiului Austro-Ungar. În timpul Primului Război Mondial a fost prizonier politic, iar după acesta și-a început cariera diplomatică la Vatican, București, Marsilia, Madrid, Geneva și Berlin. Și-a susținut teza de doctorat în istorie (1924), iar mai târziu devine membru al Academiei Sârbe de Științe și Arte.

Opera lui Andric este adunată în 10 volume, cele mai cunoscute și mai traduse opere ale sale sunt „Podul de la Drina”, „Cronica Traversării” și „Doamna”. Premiul Nobel i-a este acordat pentru cartea „Despre puterea epică”, cu care „a modelat motivele și destinele istoriei țării sale”. Scriitorul este numit un creator de mituri și un cronicar înțelept al „Caracazului” balcanic. În onoarea sa, Emir Kusturica construiește un cartier în Visegrad, pe care l-a numit Andrićgrad. Acolo se află Institutul Ivo Andrić.

*Monumentul lui Ivo Andrić este opera sculptorului sârb contemporan Zoran Kuzmanović – Kuzma. Lucrările sale sunt premiate în cadrul mai multor expoziții și bienale de arte aplicate. Sculpturile sale fac parte din amenajarea din fața Adunării Naționale din Belgrad, din clădirea tribunalului județean din Smederevo, orașul său natal, iar „Omul la sfârșitul celui de-al doilea mileniu” este expus la Muzeul de Istorie din Capitala Serbiei.