(7.01. 1913 – 21.11.1982)
Ca un intelectual care posedă scânteia divină a unui „poet prozator” și ca aristocrat de suflet, el nu a ridicat niciodată mănușa aruncată de mediocritatea plebee și belicoasă – cu aceste cuvinte scriitorul armean Zory Balayan definește caracterul uman și creator delicat, dar fără compromisuri, al colegului său de destin și de peniță, Leonid Gurunts. Scriitorul s-a născut într-o familie obișnuită din clasa muncitoare din satul Nor Shen din regiunea Nagorno-Karabah. A studiat la Baku și a început să publice la vârsta de 18 ani. Prima sa lucrare semnificativă, „Poemul din Karabah”, este fost publicată la Moscova, iar relatarea sa corectă a vieții dificile a oamenilor din această regiune „sovietică” îndepărtată stârnește nemulțumirea autorităților de acolo. Autorul spune că, în calitate de armean, se afla pe „lista neagră” a liderilor azeri și nu se știe cum a scăpat de deportare. De obicei, reprezentanții autorităților se foloseau de armeni inteligenți pentru a-și eșua compatrioții. Dar Gurunts a refuzat: „Din mine nu a ieșit niciun trădător /…/ trei zile mai târziu am zburat de la postul meu”. Această atitudine față de artist l-a determinat să se mute la Erevan (1949) după terminarea Războiului Patriotic, la care a participat.
În ciuda tensiunilor dintre Gurunts și conducătorii din țara sa natală, cărțile acestuia dedicate ținuturilor sale dragi au continuat să fie publicate la Moscova: ” Камни моего очага ” („Pietrele din vatra mea”, povestiri, 1959), „Karabakh, Krai rodnoi: Tetradele Karabakh ” (1966), romanul „Горы wysokiej” („Munții înalți”, 1963), ” Карабахские перекрестки” („Karabakh Crossroads”, 1981), o colecție de parabole pentru copii și adulți „Yasaman – un copac ofensator” (1971) etc. La Erevan, au fost publicate în armeană și cărți care au adunat experiența de viață a scriitorului: „Norii tinereții mele” (1977), „Poveștile stejarului bătrân”, (1980), precum și compunerele sale colective.
După moartea lui Leonid Gurunts, prietenul lui Zory Balayan a publicat însemnările din jurnalul autorului, „Singur cu mine însumi, sau cum să ajung la voi cu strigătul meu, urmașilor!”. În ele, Gurunts profețește că va veni o vreme când „puterea cuvântului va fi mai puternică decât puterea banilor”. Și, amintindu-și de povestea fluierului care, la mulți ani după moartea lui Alexandru cel Mare, a divulgat secretul că comandantul suprem avea coarne, scriitorul spune: „Sper și eu în acel fluier de zână. Și pentru ciobanul care va extrage din aceste note strigătul sufletului meu. Și va aduce urmașiilor glasul meu îndurerat”.
*Autorul bustului-monument al lui Leonid Gurunts este conaționalul său, născut în anull 1948 în satul Shosh. Nagorno-Karabah, un artist armean – Yuri Oganessian. Și-a primit educația profesională la Institutul de Arte din Erevan (absolvent în anul 1974), studiind în atelierele faimoșilor sculptori-educatori Theresa Mirzoyan și Suren Nazarian. Păstrând tradițiile artistice ale școlii armene de sculptură și ale profesorilor săi, artistul a creat lucrări remarcabile prin gândire și execuție. Tema principală în ele este patria, natura sa frumoasă și copiii săi glorioși. Unul dintre eroii Armeniei, imortalizat de Oganessian este Telman Arutyunyan, care a fluturat pentru prima dată steagul armean în Artsakh în 1988 (2012, marmură). Alte lucrări ale sculptorului sunt imaginile poetului Komitas Hakobyan, comandant al forțelor de autoapărare din satul Kert, ale scriitorului Zory Balayan, ale gen. Akradii Ter-Tadevosyan, Fecioara Maria cu trăsături armenești (2000, marmură). În 2007. Hovhannisyan a ridicat monumentul „Cucerirea” în memoria victimelor din satul de. Ashan. Cu doi ani mai devreme, participa la simpozionul dedicat celei de-a 1600-a aniversări a alfabetului armean. În cadrul evenimentului, sculptorul a creat lucrarea monumentală „Mashtoc” din piatră de tuf armeană, reprezentând o biserică rupestră antică care se ridică deasupra figurii închipuite a primului învățător armean.
